O Lumină În Inima Tenebrelor - Amy Blankenship страница 2.

− Numești transformarea noastră în monștri... dragoste? Ne-ai furat viețile! M-ai transformat ca să încerci să-l forțezi pe fratele meu să devină al tău! Ne-ai mințit, spunând că poți să întorci blestemul dacă ne alăturăm ție. Respirația-i ieșea din el într-un șuierat nervos pe măsură ce continua.

− Dacă nu ar fi fost fascinația ta perversă față de fratele meu, am fi fost umane normale, trăind o viață normală ca o familie, nu ca niște creaturi ale nopții însetate de sânge, în care ne-ai transformat! Lacrimi de supărare se revărsau din ochii lui Toya, de mânie și trădare, transformându-se într-un argintiu strălucitor.

− Ești un nebun crezând că ai fi fost normal! Vocea lui Hyakuhei a avut o urmă ostilă de amărăciune. − Tu și fratele tău plângeți amarnic pentru ceva ce nu a fost niciodată să fie al vostru. − Nu contează. Ochii săi ardeau pe măsură ce se concentra din nou pe Toya. − Ești exact ca tatăl tău… egoist.

− Moartea tatălui tău v-a lăsat în grija mea! Tu și fratele tău sunteți ai mei și întotdeauna am luat ce-mi aparține. Voi avea supunerea lui după ce voi fi terminat cu tine. Ghearele mâinii lui Hyakuhei s-au arcuit în anticipare, dornic să simtă scurgerea sângelui tânărului din vârfurile mortale. − Doar tu ești cel care și-a trădat propria ființă!

Toya se roti în jur într-un cerc ascultând vocea plină de ură pe când Hyakuhei a licărit și a dispărut doar pentru a reapărea de cealaltă parte a lui. Știa că vampirul mortal numai s-a jucat cu el dar Toya nu se mai temu. Această teamă a murit odată cu ea…

− De ce ai omorât-o? Toya șuieră încet plin de mânie și disperare.− Credeai că omorând-o, vei câștiga cristalul? Niciodată! Ea a refuzat să-ți dea această putere și te-a enervat. Nu a făcut-o Hyakuhei? strigă el în timp ce pivota, încercând să-l urmeze pe dușmanul său, pe măsură ce Hyakuhei îl înconjura cu intenție de moarte.

− Nu a fost nici un secret că ai vrut-o să fie a ta. Mâna lui Toya se strânse în furie pe pumnalul său când și-a adus aminte de privirile bântuite... de viziunea... de privirea trupului ei lipsit de viață.

− Oricine ar putea vedea limpede felul în care te-ai uitat la ea când ai crezut că eu sau Kotaro nu ți-am dat atenție. − Respirația sa l-a lăsat cu un suspin în timp ce s-a legănat pentru o clipă, știind că el și Kotaro o iubiseră amândoi... au luptat cu Hyakuhei și unul cu celălalt pentru ea. Nimeni nu a câștigat. − Noi te-am văzut.

− Kyoko a fost a mea și va fi întotdeauna a mea! a strigat Toya, furia lui de a pierde pe cea pe care a iubit-o mai mult decât aerul... se risipi. Ea a fost lumina în întunericul care a devenit această lume.

Ea a fost motivul pentru care l-a sfidat pe Hyakuhei. Acum, motivul sfidării lui a dispărut, și Toya a simțit că focul din sufletul lui se înteți la un nivel fatal. El a găsit-o întinsă fără viață, cu un mic pumnal care îi străpungea inima. În adâncul său, el știa... el și Kotaro știau amândoi... Hyakuhei o ucisese cumva.

Ochii negri ai lui Hyakuhei deveniseră o umbră mai închisă, în timp ce se uita la cel mai mic fiu al fratelui său, cu dispreț. − Ah da, înșelătorul Gardian al Inimii de Cristal... o asemenea putere nu aparține unui copil prost ca tine. Cele mai puternice ființe au căutat Gardianul Inimii de Cristal... credeai că ești singurul, băiete drag? Nu numai vampirii, ci și nemuritorii și vrăjitorii și chiar vârcolacii împărtășesc acea dorință de a pune mâna pe o astfel de putere.

− Nu îți dai seama ce s-ar fi întâmplat dacă un lican ar fi pretins-o mai întâi?

Ochii lui Hyakuhei au sângerat la gândul lui Kotaro, liderul triburilor de licani, câștigând o astfel de putere. Furia lui a înțepat pe măsură ce și-a amintit mirosul de lican pe carnea ei în aceeași noapte. El n-ar sta deoparte lăsând să se întâmple ceva atât de trist.

− Nu, băiețel neglijent, m-am ocupat deja de preoteasa care a purtat cristalul înăuntrul ei.! Ochii lui Hyakuhei s-au întărit la gândul micii minciuni.

În realitate... nu ucisese fata. Ea s-a sinucis ca să-i împiedice să obțină cristalul. El ar fi avut-o la îndemână, gata să-și revendice puterea pe care o avea în ea. Puterea despre care vorbea legenda, dacă ar putea fi crezută... i-ar fi permis întunericului să meargă în lumină... și să se hrănească cu ea.

Degetele lui încă furnicau de la scurta atingere a pielii ei. El stătea în spatele ei... simțind căldura corpului ei cu mâna rece. Ochii ei de smarald s-au întors și s-au ciocnit cu el pentru doar o secundă în sfidare. El a avut doar gustul dorit. Prea târziu a văzut pumnalul în mâna ei, când a dispărut rapid în piept. Ar fi putut s-o întoarcă și să împartă cu ea totul, dar... ea a refuzat oferta sa generoasă.

Femeia curajoasă și proastă crezuse că, prin sinuciderea ei, ea ar fi blocat puterea cristalului pentru el pentru totdeauna. Totdeauna a fost un timp atât de lung pentru a încerca să se ascundă de el.

− Ea va renaște! Toya țipă cu durere, știind că nu a reușit să o protejeze de mânia lui Hyakuhei. Vina lui de a nu fi acolo să o salveze l-a măcinat pe dinăuntru. Știa că era vampir... o creatură a nopții... și totuși nu a întors-o înapoi la el. Ea se împrietenise cu el.. Kyoko îi încredințase viața ei.

Mintea lui Toya a strălucit de-a lungul timpului în care o cunoscuse... corpul i-a căzut în genunchi când s-a prăbușit la pământ, uitându-se la lacrimile care-i cădeau. − Nu a fost destul de mult!, a țipat încet în negare.

El o cunoscuse pentru o perioadă atât de scurtă; șase cicluri lunare. Când a întâlnit-o pentru prima dată... nu dorea decât cristalul... cristalul pe care nici măcar nu știa că-l purta cu ea la început. Dar îl vedea cum strălucește în ea... chemându-l la el. Apoi ceva s-a schimbat. Toya s-a trezit încercând să o protejeze singur, în loc să ia cristalul de la ea.

De când fusese aruncată în lumea întunecată, Toya a găsit adevărul din spatele legendei Gardianului Inimii de Cristal, lucruri pe care chiar Hyakuhei nu le-a realizat. El voia să-i spună fratelui său secretele, dar Hyakuhei făcuse imposibil ca el să-l găsească pe Kyou la timp... acum era prea târziu.

− Nu vei avea niciodată lumina sa în întuneric... o să-l găsesc din nou pe Kyoko și să păstrez cristalul de la tine! Vocea lui Toya era aspră în nevoia sa de răzbunare. − O să trăiască din nou și o voi aștepta acolo. O lacrimă de argint singuratică i-a alunecat pe obraz în timp ce striga: − Împreună! Ea și eu vom găsi o altă cale de a-l elibera pe Kyou de tine!

Hyakuhei se apropie de Toya, cu un mârâit întunecat venit din adâncul pieptului său.